Ce-ai invatat de la viata- truisme si reflectii

( provocare  primita de la Al Bundi)

Ca sa te iubeasca oamenii, trebuie intai sa te iubesti tu.
Ca unii oameni iti doresc raul, dar dintre toti, cel mai rau te vor rani cei care nu-si doresc sa faca asta. 
Pe altii ii vei rani tu.
Ca lucrurile cele mai simple aduc bucurii neasteptate: reintalnirea intamplatoare cu un prieten, un cuvant bun, o imbratisare, o simpla strangere de mana, o carte buna, o melodie frumoasa, mirosul ierbii, adierea vantului...
Ca nu comorile, ci sanatatea este cea mai de pret avere. Si ca sub nicio forma nu trebuie sa iti cumperi un lux pe care nu ti-l permiti.
Cateodata n-avem habar ce insemnam pentru unii oameni, asa cum nici altii nu stiu ce inseamna pentru noi. Iar cand aflam, de cele mai multe ori e prea tarziu.
Nu trebuie sa te transformi in ceea ce nu esti, daca intr-o zi nu mai esti pe placul cuiva. Poti fi  ceea ce pretuieste altcineva. Cauta-l pe acela.
Ca sinceritatea apropie, dezarmeaza, dar poate si  desface legaturi..
Ca adevarul  trebuie spus la timpul potrivit. 
Ca minciunile nu sunt bune nici atunci cand crezi ca intentiile tale sunt bune.
Ca unii oameni nu pot sa ofere iubire pentru ca nu au primit iubire.
Ca binele facut gaseste mereu o cale inapoi spre tine.
Ca asteptarile dauneaza.
Ca  timpul ne este dat spre mantuire si ca este calea pe care o strabati ca sa ajungi la cele netrecatoare.
Si ca nimic nu e mai trist decat sa  vezi un om drag deznadajduit.

Din capul meu, si nitel si-al altora, desigur. Multumesc, orice ati gandi. Asemenea.

De ceva timp, mi-am propus sa ma deplasez  pe distante scurte sau medii, cu bicicleta.
Nu ca mi-as dori neaparat sa ma incadrez in trendul cel mai anemic al mobilitatii urbane, dar inainte de concediu, mi se activeaza  dorinta de a ma regasi in armonie cu corpul meu.
Am fost incurajata de faptul ca nu ma despart decat  vreo 10 km de sediul institutiei, si ca a existat o perioada cand distanta asta o parcurgeam pe jos. Nu din convingere, ci gratie unor lucrari de inlocuire a liniilor de tramvai.
Intreaga tarasenie a durat cam 1 an, iar la ora la care plecam dimineata, infernul dezlantuit din trafic afecta serios feng-shui-ul participantilor.
La inceput, alegeam sa astept si cate o jumatate de ora alt mijloc de transport, doar ca sa evit imperecherile verbale  propuse random de unii domni, uneori si doamne, vadit  mai agresati energetic de aglomeratie, decat altii.
 Si cum mersul cu masina personala era un sport la fel de ineficient, plus ca rabdarea de a astepta aiurea prin statii, nu se numara printre virtutile mele, am gasit mai simplu sa-mi setez playlistul cu chestii misto de ascultat pe distante lungi, si sa maresc compasul.
Fundeni-Universitate, pe jos, insemna ceva drum, insa nici acul cantarului nu avea  oscilari peste 58 de kilograme. Si mai eram si purtatoarea norocului de-a nu se fi  introdus obligativitatea semnarii condicii de prezenta, asa ca semnam cand puteam fi prezenta.
Fara cine stie ce stres sau graba.
Singurele chestii  ratate au fost discutiile cu transcendentul, ale eruditilor din trafic.

Chestie recuperabila in zilele noastre, pentru ca nu stiu din ce praf de stele suntem creati, dar in loc sa eradicam lucrurile nasoale, le amplificam.

Povestile cu sicanele facute biciclistilor in trafic sunt adevarate.
Multi soferi sunt enervati ca in timp ce ei se simt ca-n fast and furious, li se propteste-n destin cate unul pe doua roti.
Iar asta devine motiv suficient  pentru ca unii soferi sa se comporte precum copiii obligati  sa-si imparta jucaria preferata cu fratele mai mic si vitreg. 
Chiar daca  unii nu cunosc, iar cei care stiu, ignora - bicicleta chiar e un vehicul.
Iar biciclistul, posesor de vehicul, are la randu-i atat obligatii de a respecta legislatia rutiera, cat si drepturi egale cu ceilalti participati. Accentul punandu-se in special pe dreptul lui de a circula pe sosea. Caz in care te intrebi: de unde atata indarjire pe posesorii de autoturisme?
Doua dintre magariile obisnuite, care-l  fac pe biciclist si mai vulnerabil in trafic, sunt claxonatul si mersul la milimetru pe langa el, chiar si-atunci cand acesta circula regulamentar.
Adica pe langa trotuar, pe sensul corect de mers, iar in  masura in care-i permit masinile parcate de-an boulea, nu depaseste prima banda.
Am vazut zilele trecute cum un biciclist era sa fie  acrosat de un taximetrist, desi isi manifestase din timp intentia de a depasi o masina stationata pe avarii, prin ridicatul lateral al mainii.
Acum posibil ca ala sa fi crezut ca biciclistul vrea sa-i zgarie masina cu unghiile, si sa se fi speriat- ca  asa-s toti taximetristii, suavi ca panselutele, cu comportament de pension. Si pe fondul asta emotiv, a mai inceput si sa mugeasca prelung, din claxon, ca boul. Iar dupa cat ede bine se infipsesese, parea lovit de  un deficit sever de calciu.

Dintr-un reflex al civilizatiei, am recitit legislatia cu privire la circulatia pe drumurile publice. Si-apoi, cateva lucruri legate de transportul urban.
Tehnic, interesul administratiei locale fata de deplasarile cu autoturismul personal ar trebui sa fie nul, mai ales in conditiile in care nu s-au  rezolvat celelalte aspecte de mobilitate.
 Pentru ca intr-o metropola exista doua tipuri de mobilitate, cea activa, reprezentata de pietoni si biciclisti,si cea pasiva, adica  mijloacele  de transport in comun si  autoturismele.
Tot intram in antiteza cu lumile astea civilizate, unde administratia locala functioneaza pe criterii de performanta (si nu pe furaciuni pana le sta limba pluta). Pentru ca aia au fixul  ca trebuie sa ofere solutii care sa asigure confortul majoritatii.
Evident ca nu e cazul la noi, unde acest interes nu s-a manifestat niciodata.
La noi se investeste  in infrastructura pt largirea benzilor, se cauta solutii pentru pasaje si pentru multiplicarea locurile de parcare, insa pt transportul in comun, pietoni si  biciclisti,  nu se face nimic. Asta in conditiile in care exista studii din care rezulta ca o masina circula doar 5-10% din durata ei de viata, restul timpului fiind parcata, blocand sau ingreunand traficul.
Se estimeaza ca in Bucuresti jumatate din capacitatea strazilor e blocata de masinile parcate haotic.  Transportul public circula greu, datorita puzderiei de autoturisme, iar mersul pe jos sau cu bicicleta este pe cat de nesigur, pe-atat de neplacut.
Orasul asta e realmente dificil de traversat, indiferent de mijloace. 
Problema poluarii nu se ia in calcul, desi afecteaza calitatea si chiar media de viata a populatiei. Iar de mijloace de transport alternative romanul nu vrea sa stie. 
Iar in acest  timp, la Londra, se intentioneaza o alocare masiva de fonduri in vederea realizarii de ''autostrazi'' pentru biciclete,  in Bucuresti se lanseaza petitii pt demolarea pistelor.

To do list today: meeting new people, buy some fish, and making great memories. Accomplished.

De cele mai multe ori imi fac cumparaturile din supermarket.

Pentru mine, prezinta avantajul major ca dupa o zi de munca, ma scutesc de diverse interactiuni umane nedorite, raporturile de cumparare desfasurandu-se in limitele strictului necesar.

Pe langa asta, imi aleg ce vreau, in cantitatile si formele pe care le  vreau, nu primesc sugestii nesolicitate, nici de la vreun vanzator cu veleitati de nutritionist, nici de la alti trecatori ocazionali prin viata mea, si-n plus, daca ma apuca vreun regret cu privire continutul cosului cu cumparaturi, pana ajung sa achit la casa, am timp si posibilitatea  sa ma razgandesc.

Asa stand lucrurile, rar spre mai deloc, dar foarte probabil dintr-un masochism existent in stare latenta, mai ajung si prin piata. 

Acum n-o sa  contest faptul ca ar trebui incurajat comertul cu produse autohtone. Promit solemn ca  voi sustine efectiv acest demers laudabil, insa doar din momentul in care voi fi convinsa ca cei care vand produsele expuse, au avut un aport just in producerea lor.

Pentru moment, marea majoritate a tarabagiilor sunt simpli speculanti, profitori atat ai muncii unor oameni care trudesc din greu, si care-s obligati de circumstante sa-si vanda produsele pe mai nimic, cat si ai indiferentei urbane a celor care aleg sa cumpere de la ei. 

Am facut precizarea ca sa nu par o scorpie selectiva, pt ca in acest caz, nu se aplica.

Si, pe langa toate astea, am mai adaugat pe lista o pricina;

Ne-am hotarat intr-o sambata  sa ne adunam in gasca la un gratar, la Miu la mosie.

Ne scindam noi in diverse grupuri de actiune, si incepem sa ne impartim responsabilitati. Tu faci aia, tu aia, tu aialalta.

Cum nu prea ma da norocul afara din casa, trag paiul cel scurt, si ma vad a fi fericita castigatoarea a unei excursii in piata, alaturi de  alti doi voinici, responsabili cu gratarul.

Ajunsi la locul cu pricina, cu intentia de a  economisi timpi pretiosi, le spun baietilor sa mearga ei sa cumpere carnea pt fripturi, eu urmand sa  fac o selectie de oferta pe la piata de peste. Pe care-l prefer achizitionat doar daca e recent trecut la cele vesnice, curatat de solzi si eviscerat sub ochii mei caprui. Chestii de mare finete, care consuma timp.

Ca asa am vazut eu prin emisiunile culinare ca fac englezii.. Si pentru ca asa gasesc a fi normal, asta daca am trai intr-un habitat normal, mai ales ca  oamenii aia de-ti vand  lucrurille astea, au si locul de desfasurare potrivit, au si ustensilele necesare  si teoretic, si indemanarea aferenta. 

Numai ca viata bate filmul, cateodata atat de rau, ca-i suna apa in cap. 

Deoarece am comportament de consumator indecis, dau  cateva ture pe la tarabe, inainte sa ma hotarasc sa acord o sansa ofertei unui domn, aparent plin de dragalasenii.  Cand am cerut si pachetul de servicii, nenea ala de ma imbiase pana atunci cu marfa lui de contrabanda (ups, asa am zis? asa sa ramana!), si  care, pana atunci,  din ''domnita scumpa'' nu m-a scos,  si-a retras instantaneu si oferta,  si amabilitatitile.

- Doamna, imi pare rau, dar aici nu suntem la Mall. Aici e hala. Nu curatam solzii la clienti.

Ce ma?

Noroc ca umorul  involuntar mi-a slabit concentrarea, dintr-o data dorindu-mi mai mult sa retin poanta, decat sa-i raspund comentariului. 

( Daca auzeam ceva similar, si-aveam companie, chiar si  in cadrul unei ceremonii de inmormantare, treceam subit de la plans la ras. Stiu, e cam de porc, dar asta sunt si nu ma pot abtine). 

Asa ca i-am urat o dimineata la fel de productiva, si clienti cat mai rari, ca sa-i tihneasca odihna.

Si-am plecat,  lasandu-l cu punga cu peste in aer. Si fara cei doi clienti, un pic in varsta, care se asezasera la rand dupa mine, si care, auzind dialogul nostru, au plecat care incotro. 

Trec mai departe la un alt banc de lucru. Numai ca aici ardea de nerabdare sa ma preia la randu-i, genul acela de  smecheras cu 10 clase, dar cu mancarici la limba, care urmarise scena de la o distarnta relativ mica, si care abia astepta sa intervina.

- Daca vine colegu'  si vi-l dezoseaza, ma bag si vi-l prajesc io, ca sa nu va stricati manichiurile  de pe unghii.

Chestia asta n-am mai gustat-o, dar inainte sa apuc sa-i zic ceva, apar si ceilalti muschetari cu care plecasem la cumparaturi,care-si indeplinisera partea lor de misiune,  si de a caror prezenta  uitasem, furata de atata natura preponderent moarta. 

Si care l-au intrerupt putin cam brutal, intrebandu-l cam cat estimeaza ca va mai dura reprezentatia, si cam in ce moneda vrea sa incaseze contravaloarea. 

(Ca deh, nu degeaba mi-s domnita, le sunt scumpa si altora, nu doar vanzatorilor din hala de peste).

Nu stiu daca tonul, intrebarea in sine, ori moneda din Botswana a inregistrat in ziua aceea o scadere brusca  la cursul valutar, cert e ca i-a luat doar cateva secunde sa-si reintre in  simtiri si sa-si reia rolul  de vanzator de peste serios. 

Evident ca  nici asta n-a reusit sa ma aiba de client, si cum incepusem deja sa ma enervez, am renuntat cu totul la ideea de a mai cumpara peste.

Si cum  ma indreptam spre iesire, cu muschetarii aproape fugind dupa mine (stai mai mama, ce fugi asa, bai nene, ce viteza a prins nevasta-ta)- aud ma aud strigata de o doamna vanzatoare :

-Nu vreti doamna sa cumparati de la mine? Ca am marfa proaspata, va  alegeti ce peste vreti si vi-l curata imediat baiatul meu. Daca vreti, vi-l taie felii, daca nu, stie sa vi-l faca si filet.

Filet n-am vrut, dar am acceptat un tuns de solzi, pierdut pe coada,

Si ca sa inchei epic relatia cu acest loc  in care nu ma vad reintorcandu-ma prea curand, am zis sa cumpar de la dansa toata colectia de vara.

Asa ca am luat si chefal, si novac si macrou. (Desigur, asta din urma era proaspat decongelat, dar mi-a castigat admiratia prin demnitatea cu care primea ghionturile noastre, el fiind la o adica, destul de teapan)

Si pt ca  interventia de pe final a doamnei a avut darul de a le repara intr-o oarecare masura onoarea celor doi comersanti, si pt ca suma vinovatilor trebuia sa ramana constanta, am ajuns la concluzia ca au si englezii astia, partea lor de vina. Lumea nu le mai boicoteaza doar produsele, acum au inceput sa  nu li se mai accepte nici mofturile  britanice. 

Si asta tocmai acum, cand incercam si noi sa ne invatam cu narav. 

 'ti-ai  naibii cu brexitul vostru!

''Opreste Doamne ceasul, cu care ne masori destramarea''

Un tipat ascutit.

Un pantof pe asfalt.

Oameni care se apropie de locul faptei, privind ingroziti.

 Putin mai  incolo, un copil care la majorat a primit o jucarie scumpa, sta pe vine, acoperindu-si fata cu palmele, zguduindu-se de plans.

Un tanar face semne unui politist, un alt barbat sta aplecat asupra unui trup inert, incercand sa acorde primul ajutor. Se pare ca nu mai e cazul.

Apar si medicii de la Smurd. In timp ce-si pregatesc interventia, mie mi se face brusc teama sa ma uit in  acea directie. Nu-mi doresc certitudini, asa ca intentionez sa plec, insa nu inainte de a ma mai uita o data spre copilul acela care a primit in dar o jucarie prea complicata pentru varsta lui.
Lumea din jur il interogheaza, unii il mustra bland, altii-s mai incisivi,  iar el pare strivit de groaza si de remuscari.

Mi se face cumplit de mila. I-as da pe toti la o parte si l-as lua de-acolo, doar cat sa nu mai auda rostite acele acuzatii care ii alearga deja  si lui prin minte. 

 Privirile noastre se intersecteaza cateva secunde, si-atat. ''Curaj, totul va fi bine''- ii transmit in gand, in timp ce vad cum  ochii lui se golesc de speranta si de viata. 

Ma uit la ceas.

Acum 10 ani, exact in aceeasi zi, ma sufocam de plans, in timp ce inima tatalui meu capitula.

Vestea trecerii lui in nefiinta am primit-o cateva ore mai tarziu, dar eu stiam deja. 

Tata nu stia sa spuna povesti. Ii era draga viata, era neobosit cand venea vorba de munca si tinea cu dintii de familia lui. In plus,  nu promitea nimic daca nu se putea tine de cuvant.

Avea o vorba: ''cand am sa vad ca nu mai pot, o sa mor si gata''. A facut-o si p-asta!

 Astazi...stiti ce? 

Eu chiar n-am mai fost demult la mormantul lui taica-meu. 

Csf, n-ai csf...

Zilele trecute,  se urca o bazbuzuka in tramvai, tarand dupa ea, plina de draci,  un copil.
Copilul,  la randu-i, parea hranit cu hormoni si  usor posedat de Dracula. Nu posed datele unui geniu deductiv, insa mi-am dat seama din prima ca fac parte din acelasi lant genetic.
Dupa trasaturi, maniere, si pasiunea pt sporturile de contact.
 Cand doamna ma-sa  ii exemplifica cate ceva cu palmele peste fata si trunchi,  micul print ragea ca din gura de sarpe, ripostand cu niste baroase mai mici, ca deh...in crestere.
Si tot asa, ba ea, ba el, ajung in dreptul scaunului pe care-mi odihneam anatomia, zdrobita fiind  de oboseala celor 8 ore de stat pe scaun munca la job.
 Neavand stiinta sa calculez in care unghi sa-mi tin capul, ca sa nu risc sa fac figuratie in filmul de actiune care se desfasura la cativa centimetri de pretiosul obiect, indraznesc sa le atrag politicos atentia sa nu cumva sa ma sifoneze cu vreo scatoalca, deoarece-s nascuta emotiva,  si-ntr-un acces de panica, as putea sa-i scot pe geam. Sau prin, depinde de intensitatea emotiei.
Scoasa din ritm, vajnica muiere pierde meciul, prin abandon.
Cu energia de combatant neconsumata, si cu semne evidente ca n-a mai strans-o la piept de cam multisor nenea sotul,  incepe sa guite la mine:
- Auzi fah, tu sa-i faci educatie lu' fii-tu, ca la al meu stiu sa-i dau si singura educatie!
Marturisesc ca m-a avut la faza asta, ca m-a lasat fara replica.
Doar mi-a sarit ciunga din gura de ras!

Azi, Matrix reloaded.
Vad din tramvai, oprita la stop, o masina cu numar de Sibiu.
Mai stiti, da, coltul meu de lume preferat. Inauntru, cu geamurile lasate si muzica la maxim,  un derbedeu  de vreo 28 ani, relativ simpatic, care dansa, radea, el stie ce puii mei facea, dar era tare fericit in treaba lui.
Fiind singurul lucru aflat in miscare, si fix in  raza mea vizuala, incremenesc cu ochii la el.
 La un moment dat, sesizand ca-l studiez ca pe exponatele de la Antipa, ii vine ideea sa-si arate recunostinta pentru ca i-am urmarit prestatia, si-si scoate jumatate din fizic pe geam, apucandu-se sa-mi trimita bezele.
Nimic gresit cu omul, ca stiu demult ca-s magnet cand vine vorba sa atrag nebunii.
In plus, gestul lui a trezit si printesa din mine,  ca i-am multumit la randu-mi, cu o usoara aplecare a capului, cum am vazut eu prin filme ca cere protocolul in astfel de situatii.
Totul parea rezolvat, semaforul ii daduse deja unda verde sa plece,  numai ca a intervenit scarba de nesansa.
Ca de iesit, a iesit. Relativ zglobiu. Mai dificila a fost revenirea la pozitia initiala.
Si-asa s-au mai pierdut niste timpi,  pretiosi pt nerabdarea bucuresteanului de rand, la o ora de varf in trafic.
Partea rea a fost ca i-a luat ceva sa se indese la loc in masina.
Partea buna e ca si-a facut un debut artistic fabulos , ca asa a dat ocazia  sa-i aprecieze si altii talentele.
Cand a demarat, inca-l urmareau un cor de claxoane, plus niste solo-uri de injuraturi in care his mother era des mentionata pentru ca si-a furajat corespunzator exemplarul.
 Sa n-aud ca suntem in contradictie: Bucurestiul apreciaza arta contemporana.

Baluta, zis si Strutul de la 4, aspirant la functia de primar de sector, si-a tras blog.
Dupa demisia fortata a lui Piedone, Baluta, fostul copil de mingi si ex- partener de afaceri al fiului acestuia, ii preia atribuţiile de edil. Si rupe si lantul de iubire, devenind cel mai infocat adversar al mentorului sau.
Fiind un pic mai destept ca noaptea, debutul si-l face printr-o gafa monumentala, adica isi da  demisia din functia de consilier, in conditiile in care un interimar nu poate ocupa aceasta functie, daca nu e membru in Consiliul Local. Prin urmare, toate actele semnate de Babaluta sunt lovite de nulitate. Prins in corzi, transforma o sedinta ordinara intr-una extraordinara, iar pe ordinea de zi pune invalidarea demisiei sale. Numai ca, la vot, 12 consilieri voteaza in favoarea retractarii demisiei, 13 impotriva. Meci pierdut, insa maestrul penibilului, boicotat fiind de cei care nu prefereaza culoarea rosie a partidului, ingroasa obrazul si merge mai departe.
Iesit din hibernare, omul tureaza motoarele la maxim. In era lui Piedone, desi bine infipt in functie, n-auzise nici dracu' de el, atat era de prins cu propriile afaceri.
Acum, inarmat cu selfie-stick-ul, nu-si mai vede capul de treburi.
Planteaza garofite, face adapost din cartoane unei  pisici aciuite prin curtea Primariei, organizeaza puciuri in scari de bloc, isi duce familionul la tiribombe, aduna gunoaie prin parcuri, palavrageste cu pensionarii, improspateaza vopseaua pe trecerea de pietoni. Si promite. De toate, tuturor.
Cred ca, daca i s-ar cere, ar fi in stare sa jure ca va aduce si gorila albastra din Uganda.
Cand ii vezi fata aia de McPuișor, chiar ca-ti vine sa iesi la vot.
 Doar ca sa nu iasa el.
Pana una alta, si-a depus candidatura si tatucul  Piedone. Omulpiedone, scuzat'. Ala care, cu potlogariile lui, a bagat o tara intreaga in doliu national., iar in prezent e printre preferatii procurorilor.
Deci incep luptele la 4, intre Zdreanta, Boarfa si asociatii (exceptie facand d-l Zara, care are sanse de a deveni primar, cat adevar contine enuntul ca pantalonii skinni emana virilitate).

Bonus:
http://cetateanul.net/articol-principal/daniel-baluta-primarul-sectorului-4-isi-pierde-controlul/
http://www.tolo.ro/2015/11/01/un-primar-acoperit-de-hirtii/

Lista pentru iepuras: o masina noua. pantofi cu toc mai mic, doua elastice de par si o curea cu diamante.

Iata ca a venit momentul cand a trebuit sa-mi iau ramas bun de la masina de spalat, cea care m-a slujit cu credinta in ultimii 10 ani. Si pe care, considerand-o cea mai utila inventie de la mixer incoace, am tratat-o in toti acesti ani, cu deosebita curtoazie. Functionala fiind,  am impachetat-o frumos si am trimis-o sa faca mai departe viata frumoasa unor tineri simpatici.
Cu toate ca am constatat ca in weekend, pe la 7.30 incep sa visez cel mai frumos, mi-am pus ceasul sa sune la ora aia mica.
Nu atat de nerabdare, cat din dorinta  de a vedea pe ce-mi pun autograful, cand imi iau in primire obiectul. Chestia asta te poate scuti de multe neplaceri ulterioare, mai ales ca mi-am luat jucarie d-aia fandosita, cu care, in timp ce beau cafeaua, pot sa-mi trimit si mesaje de pe telefon.
Asa ca m-am pus pe asteptat.
Exceptand faptul ca m-au sunat de doua ori ca sa le explicitez adresa, ca nu-mi reperau resedinta, lucrurile au decurs bine, pana in clipa in care Doreii cu electrocasnicele, dupa ce mi le-au descarcat in curte, au incercat sa-mi spuna pa, pe motiv de graba.
Da stiu,  nu-i grea, n-are mai mult de 100 de kile.
Poate ca nici nu e sarcina lor, dar nici asta nu ma intereseaza, cat timp  am platit firmei pentru obiect si transport, si Doreilor, supliment neimpozabil pt deranj, suficient cat sa nu-i doara coloana, da?
Pana la urma, nu stiu daca si-au dat  seama ca-s o diva singura, sau pur si simplu au realizat ca posed un caracter dificil, ca mi-au carat-o pana in baie.