Csf, n-ai csf...

Zilele trecute,  se urca o bazbuzuka in tramvai, tarand dupa ea, plina de draci,  un copil.
Copilul,  la randu-i, parea hranit cu hormoni si  usor posedat de Dracula. Nu posed datele unui geniu deductiv, insa mi-am dat seama din prima ca fac parte din acelasi lant genetic.
Dupa trasaturi, maniere, si pasiunea pt sporturile de contact.
 Cand doamna ma-sa  ii exemplifica cate ceva cu palmele peste fata si trunchi,  micul print ragea ca din gura de sarpe, ripostand cu niste baroase mai mici, ca deh...in crestere.
Si tot asa, ba ea, ba el, ajung in dreptul scaunului pe care-mi odihneam anatomia, zdrobita fiind  de oboseala celor 8 ore de stat pe scaun munca la job.
 Neavand stiinta sa calculez in care unghi sa-mi tin capul, ca sa nu risc sa fac figuratie in filmul de actiune care se desfasura la cativa centimetri de pretiosul obiect, indraznesc sa le atrag politicos atentia sa nu cumva sa ma sifoneze cu vreo scatoalca, deoarece-s nascuta emotiva,  si-ntr-un acces de panica, as putea sa-i scot pe geam. Sau prin, depinde de intensitatea emotiei.
Scoasa din ritm, vajnica muiere pierde meciul, prin abandon.
Cu energia de combatant neconsumata, si cu semne evidente ca n-a mai strans-o la piept de cam multisor nenea sotul,  incepe sa guite la mine:
- Auzi fah, tu sa-i faci educatie lu' fii-tu, ca la al meu stiu sa-i dau si singura educatie!
Marturisesc ca m-a avut la faza asta, ca m-a lasat fara replica.
Doar mi-a sarit ciunga din gura de ras!

Azi, Matrix reloaded.
Vad din tramvai, oprita la stop, o masina cu numar de Sibiu.
Mai stiti, da, coltul meu de lume preferat. Inauntru, cu geamurile lasate si muzica la maxim,  un derbedeu  de vreo 28 ani, relativ simpatic, care dansa, radea, el stie ce puii mei facea, dar era tare fericit in treaba lui.
Fiind singurul lucru aflat in miscare, si fix in  raza mea vizuala, incremenesc cu ochii la el.
 La un moment dat, sesizand ca-l studiez ca pe exponatele de la Antipa, ii vine ideea sa-si arate recunostinta pentru ca i-am urmarit prestatia, si-si scoate jumatate din fizic pe geam, apucandu-se sa-mi trimita bezele.
Nimic gresit cu omul, ca stiu demult ca-s magnet cand vine vorba sa atrag nebunii.
In plus, gestul lui a trezit si printesa din mine,  ca i-am multumit la randu-mi, cu o usoara aplecare a capului, cum am vazut eu prin filme ca cere protocolul in astfel de situatii.
Totul parea rezolvat, semaforul ii daduse deja unda verde sa plece,  numai ca a intervenit scarba de nesansa.
Ca de iesit, a iesit. Relativ zglobiu. Mai dificila a fost revenirea la pozitia initiala.
Si-asa s-au mai pierdut niste timpi,  pretiosi pt nerabdarea bucuresteanului de rand, la o ora de varf in trafic.
Partea rea a fost ca i-a luat ceva sa se indese la loc in masina.
Partea buna e ca si-a facut un debut artistic fabulos , ca asa a dat ocazia  sa-i aprecieze si altii talentele.
Cand a demarat, inca-l urmareau un cor de claxoane, plus niste solo-uri de injuraturi in care his mother era des mentionata pentru ca si-a furajat corespunzator exemplarul.
 Sa n-aud ca suntem in contradictie: Bucurestiul apreciaza arta contemporana.