Din capul meu, si nitel si-al altora, desigur. Multumesc, orice ati gandi. Asemenea.

De ceva timp, mi-am propus sa ma deplasez  pe distante scurte sau medii, cu bicicleta.
Nu ca mi-as dori neaparat sa ma incadrez in trendul cel mai anemic al mobilitatii urbane, dar inainte de concediu, mi se activeaza  dorinta de a ma regasi in armonie cu corpul meu.
Am fost incurajata de faptul ca nu ma despart decat  vreo 10 km de sediul institutiei, si ca a existat o perioada cand distanta asta o parcurgeam pe jos. Nu din convingere, ci gratie unor lucrari de inlocuire a liniilor de tramvai.
Intreaga tarasenie a durat cam 1 an, iar la ora la care plecam dimineata, infernul dezlantuit din trafic afecta serios feng-shui-ul participantilor.
La inceput, alegeam sa astept si cate o jumatate de ora alt mijloc de transport, doar ca sa evit imperecherile verbale  propuse random de unii domni, uneori si doamne, vadit  mai agresati energetic de aglomeratie, decat altii.
 Si cum mersul cu masina personala era un sport la fel de ineficient, plus ca rabdarea de a astepta aiurea prin statii, nu se numara printre virtutile mele, am gasit mai simplu sa-mi setez playlistul cu chestii misto de ascultat pe distante lungi, si sa maresc compasul.
Fundeni-Universitate, pe jos, insemna ceva drum, insa nici acul cantarului nu avea  oscilari peste 58 de kilograme. Si mai eram si purtatoarea norocului de-a nu se fi  introdus obligativitatea semnarii condicii de prezenta, asa ca semnam cand puteam fi prezenta.
Fara cine stie ce stres sau graba.
Singurele chestii  ratate au fost discutiile cu transcendentul, ale eruditilor din trafic.

Chestie recuperabila in zilele noastre, pentru ca nu stiu din ce praf de stele suntem creati, dar in loc sa eradicam lucrurile nasoale, le amplificam.

Povestile cu sicanele facute biciclistilor in trafic sunt adevarate.
Multi soferi sunt enervati ca in timp ce ei se simt ca-n fast and furious, li se propteste-n destin cate unul pe doua roti.
Iar asta devine motiv suficient  pentru ca unii soferi sa se comporte precum copiii obligati  sa-si imparta jucaria preferata cu fratele mai mic si vitreg. 
Chiar daca  unii nu cunosc, iar cei care stiu, ignora - bicicleta chiar e un vehicul.
Iar biciclistul, posesor de vehicul, are la randu-i atat obligatii de a respecta legislatia rutiera, cat si drepturi egale cu ceilalti participati. Accentul punandu-se in special pe dreptul lui de a circula pe sosea. Caz in care te intrebi: de unde atata indarjire pe posesorii de autoturisme?
Doua dintre magariile obisnuite, care-l  fac pe biciclist si mai vulnerabil in trafic, sunt claxonatul si mersul la milimetru pe langa el, chiar si-atunci cand acesta circula regulamentar.
Adica pe langa trotuar, pe sensul corect de mers, iar in  masura in care-i permit masinile parcate de-an boulea, nu depaseste prima banda.
Am vazut zilele trecute cum un biciclist era sa fie  acrosat de un taximetrist, desi isi manifestase din timp intentia de a depasi o masina stationata pe avarii, prin ridicatul lateral al mainii.
Acum posibil ca ala sa fi crezut ca biciclistul vrea sa-i zgarie masina cu unghiile, si sa se fi speriat- ca  asa-s toti taximetristii, suavi ca panselutele, cu comportament de pension. Si pe fondul asta emotiv, a mai inceput si sa mugeasca prelung, din claxon, ca boul. Iar dupa cat ede bine se infipsesese, parea lovit de  un deficit sever de calciu.

Dintr-un reflex al civilizatiei, am recitit legislatia cu privire la circulatia pe drumurile publice. Si-apoi, cateva lucruri legate de transportul urban.
Tehnic, interesul administratiei locale fata de deplasarile cu autoturismul personal ar trebui sa fie nul, mai ales in conditiile in care nu s-au  rezolvat celelalte aspecte de mobilitate.
 Pentru ca intr-o metropola exista doua tipuri de mobilitate, cea activa, reprezentata de pietoni si biciclisti,si cea pasiva, adica  mijloacele  de transport in comun si  autoturismele.
Tot intram in antiteza cu lumile astea civilizate, unde administratia locala functioneaza pe criterii de performanta (si nu pe furaciuni pana le sta limba pluta). Pentru ca aia au fixul  ca trebuie sa ofere solutii care sa asigure confortul majoritatii.
Evident ca nu e cazul la noi, unde acest interes nu s-a manifestat niciodata.
La noi se investeste  in infrastructura pt largirea benzilor, se cauta solutii pentru pasaje si pentru multiplicarea locurile de parcare, insa pt transportul in comun, pietoni si  biciclisti,  nu se face nimic. Asta in conditiile in care exista studii din care rezulta ca o masina circula doar 5-10% din durata ei de viata, restul timpului fiind parcata, blocand sau ingreunand traficul.
Se estimeaza ca in Bucuresti jumatate din capacitatea strazilor e blocata de masinile parcate haotic.  Transportul public circula greu, datorita puzderiei de autoturisme, iar mersul pe jos sau cu bicicleta este pe cat de nesigur, pe-atat de neplacut.
Orasul asta e realmente dificil de traversat, indiferent de mijloace. 
Problema poluarii nu se ia in calcul, desi afecteaza calitatea si chiar media de viata a populatiei. Iar de mijloace de transport alternative romanul nu vrea sa stie. 
Iar in acest  timp, la Londra, se intentioneaza o alocare masiva de fonduri in vederea realizarii de ''autostrazi'' pentru biciclete,  in Bucuresti se lanseaza petitii pt demolarea pistelor.