Astazi ne-au anuntat cei din consiliu ca vor veni oamenii rai de la Alexis sa ne faca setul de analize anual si obligatoriu. Ceva desebit!
Fara legatura, Zana Maseluta se trezi gandind cu voce tare, articuland ceea ce-i zgandare polimerii de multa vreme. Voia sa stie, pentru a nu stiu cata oara, de ce stimabilii domni nu au inclus in pachetul lor de servicii si un test Papanicolau. Degeaba i s-a explicat in mod repetat ca, pentru asa ceva, e nevoie de spatiu steril si de recuzita. Si cand spun recuzita, nu ne referim la masa de calcat, ci la chestia aia sinistra. Exact, la AIA.
Dupa ce toata suflarea omeneasca, a reusit sa se recupereze de jos de-atata ras (pentru ca erau in zona si oameni care nu-i cunosteau trairile), mirifica faptura a tinut sa-si reconfirme derapajul mental. Adica, in linii mari, stie ca avem dreptate, insa pentru ea asta ar fi singura sansa sa arate si altcuiva decat consortului. cum i se vad garoafele asezate in unghi obtuz.
In ceea ce ma priveste, am adanc insurubata ideea ca, daca nu simt vreo arsita in sistem, pot sa traiesc bine-merci si in lipsa vreunui consult. De orice fel. Iar daca va fi cazul- si ma rog la Dumnezeu sa nu fie, arunc vina pe fatalitate, si cu asta, basta!
Da, stiu cum suna, pentru ca am spus-o in mod repetat, iar reactiile au fost cam in aceeasi tonalitate. Si au dreptate. Nu e nici pe departe vreo chestie desteapta, ci din contra- e un lucru pe care nu-l recomand nimanui alcuiva, e pentru mine. E o alegere personala, aceea de a ma tine cat mai departe de oamenii grijulii in halate albe. Exceptand situatia in care se ofera sa-mi lege gratis la spate manecutele de la camasa. In rest, multam fain, dar nu.
Cu mari interventii, la un moment dat am ajuns sa fiu pacienta unei doctorite foarte bine cotate. Nu ma pronunt in ceea ce priveste aspectul tehnic al muncii ei, insa doamna cu pricina avea amabilitatea unui buldog trezit din somn in timp ce visa ca roade oase.
Desi instinctul de conservare m-a indemnat sa ma ridic si sa fug incotro oi vedea cu ochii, bunul simt, dublat si de faptul ca cineva intervenise ca sa ajung pe mana mirobolantei fapturi, m-au facut sa stationez.
Dupa o scurta discutie de complezenta, mi-a latrat scurt sa ma urc pe obiectul de tortura, pentru investigarea in detaliu a polului sud. A facut-o atat de delicat, incat mi-am dorit instantaneu sa mor de orice, numai sa fie rapid si fara dureri. Cum dorinta a ramas in fata de proiect, (pesemne ca mai am de tras de pe urma vreunor boacane, si trebuie sa le platesc loco), nu mi-a ramas decat sa inchid ochii si sa ma rog ca doctoreasa sa-si termine mai repede inspectia, incercand totodata sa-mi amintesc cam pe unde mi-am lasat hainele.
Asta pt momentul in care as fi putut sa-mi recuperez o singura piesa, ca m-as fi topit precum maestrul Houdini, in cel mai tare numar de disparitie ever. Pufff....
Evident ca deznodamantul ar fi fost altul daca din comoditate, sau poate dintr-un masochism nedetectat la timp, n-as fi ales sa-i accept diagnosticul fara sa mai solicit si o a doua opinie. Am mers pe mana dumneaei. Pe langa faptul ca ce-a urmat n-a mai fost deloc funny, n-am intalnit si sper sa nu mai am ocazia sa intalnesc vreodata pe cineva la fel de mojic.
Bine, partea buna a povestii ar fi fost aceea ca, daca n-am fi trait in republica bananiera in care traim, un proces ar fi usurat-o de grija multor bani. Iar pe mine m-ar fi scutit un timp de grija trezitului de dimineata.
Partea proasta este ca n-am actionat-o in judecata.
Si n-am facut-o, din doua considerente: unu, malpraxisul este doar un termen ce inca reverbereaza exotic in salile de judecata si doi, cu cele doua manute dibace, doamna mi-a schimbat vreo cateva luni, prioritatile. Iar primul lucru de taiat de pe lista cu ''things to do'' a fost sa reinvat sa merg fara insotitor, pe picioarele din dotare.
Apoi a trebuit sa fac un efort si sa-mi reglez somaticul cu psihicul, sa detectez la timp o potentiala criza de anxietate, ca sa nu mai fac precum Frodo in preajma inelului, si per total, sa invat sa accept ca si ghinionul, cat si norocul, sunt variabile care fac parte din viata.
Dupa ce toate acestea s-au mai estompat, la un brainstorming d-ala crunt, unde s-a baut mai ceva ca la Oktoberfest, s-a votat in unanimitate urmatoarea rezolutie; fiind numai unu si unu acolo, am decis impreuna (reamintesc- numai unu si unu)- ca daca asta va ajuta in vreun fel stiinta, sa ne punem la dispozitia posteritatii anatomiile. Fiecare cu ce-are mai reprezentativ.
Eu am ales sa donez spitalului Marcuta, caruia ii voi trimite creierul intr-un borcanel mic de mustar (daca nu se va lichefia de tot pana atunci).
Insa pana atunci, cat va fi in functiune, trag nadejde ca trupul meu sa nu mai apartina vreodata curiozitatii de laborator.
Am zis!
No comments:
Post a Comment