Am plecat spre casa cu zapada scartaind sub cizme.
Cred ca-s ultimul om care a aflat ca s-a pornit ninsoarea, iar lucrul asta nu-i deloc intamplator. Ultima data cand m-am uitat la tv purtam sandale. Pe net nu intru decat sa citesc cateva bloguri, pe mess nici macar cu Mr Stone nu discut despre starea vremii. Iar in restul timpului stau cu storurile trase. Habar n-am de mai nimic, deci.
Ies de la metrou si astept sa treaca puhoiul de oameni.
Ma urc pe scara rulanta, si- asta o fac doar pt ca a nins mult si e gheata pe scari, iar mie mi-e teama sa nu cad.
Nu de cazatura in sine, ci de ridicolul situatiei. Ma simt ca o foca mica, cu caciula si fular. Manusi inca nu.
Am scurtat traseul luand-o pe-o straduta laterala, pentru ca n-am vazut picior de om sau de caine pe-acolo. Precautia cu cainii am dezvoltat-o de cand un vecin si-a uitat poarta deschisa, si-o namila de javra a sarit sa ma composteze. Noroc cu niste baieti care lucrau la casa,ca l-au oprit si l-au indesat inapoi in plk curtea de unde a iesit.
Ei bine, de-atunci am inceput sa le respect teritoriul, in sensul ca, daca ei sunt prin zona iar la mine nu-i musai sa trec pe-acolo, evit.
Trec pe sub copacii deja ingreunati de zapada, cu muzica mea in urechi. De regula, asa ma protejez de tot felul de discutii sterile la care nu vreau sa particip, si ma ajuta si sa evit privirile cate unuia care vrea sa se conecteze. Acum nu vreau sa aud nimic de afara, ci doar sa merg cu mainile in buzunare si fata ascunsa bine in fular.
Si sa-l ascult pe Freddie cum canta ca a fost nascut sa iubeasca, pt ca apoi sa spuna ca si din prea multa dragoste poti muri. Ce sa mai crezi?

Mi-am indesat picioarele adanc in zapada, gasind in sfarsit motivul achizitionarii acestor cizme uratele, cumparate ca multe altele, intr-un anumit moment de delir vestimentar. Desi tardiv, acum ma bucur, pt ca, asa uratele cum sunt,is foarte calduroase. Iar asta imi da o stare de bine.
Nu ma opresc in statie, pt ca am chef sa merg pe jos. Mie, cand ninge, totul mi se pare mai frumos. Chiar si oamenii.
As vrea sa ninga mult, vreo 5 zile, asa. Atat de mult sa ninga, incat sa se inchida scolile. Si pe strada mea sa fie atat de ger la noapte, incat maine sa nu pot sa descui portile, iar eu sa raman baricadata, si-avand scuza perfecta, sa sun la job si sa cer statut preferential de sinistrata. Si bineinteles sa fiu platita, in timp ce, stand la caldura, as scrie despre importanta lucrurilor mici, sau despre esenta fericirii.