Monday, October 31, 2011

Brainstorming-ul este o tehnica de creativitate foarte prodigioasa atunci cand vine vorba de crearea de noi idei. Inchei citatul.

Ne-am asezat la masa rotunda pentru a facilita schimbul de idei intre participanti si pentru a elimina orice simbol al ierarhiei.
Ma uit in jur: nicio figura cunoscuta. Sunt doar doua tipe, si alea intepate. E _nenorocire.ro. Mi-e limpede ca echipa a fost formata din mai multe profiluri eterogene, insa tot peisaj cu natura moarta mi se pare.
M-am deprins cu o complementaritate mai evidenta a participantilor, adica in loc de figuri corporatiste, sa mai vad si putina uscheala, insa acum nu-i cazul.
Tema principala a seminarului este legata de dezvoltarea abilităţilor de management, negociere şi comunicare.
Primesc teoria schemei si incep sa citesc in diagonala despre nu stiu ce structură cognitivă care organizează şi ghidează percepţiile individului, organizează informaţiile si alte frectii.Deja m-am plictisit. Pana la urma, experienta m-a invatat ca totul se calibreaza prin propria–ti educatie, tine de discernamant,de standardele socio-culturale pe care ti le stabilesti, nicidecum de stereotipurile invocate sau pe diferentele de sex.
Maestrului de ceremonii ii suna mobilul si iese pe hol.
Profit si deschid laptopul pt a ma loga pe mess. Off-lineuri pe care le inchid in viteza a 5a. Nu-i locul si momentul potrivit sa incep sa ma hlizesc la tampeniile pe care sigur mi le-au trimis ai mei ca brazii, stiindu-ma aici.

Incepe sedinta. Ma prefac interesata, insa adevarul e altul. La un moment dat, gandul imi zboara la compunerea pe care m-a rugat Duracel sa i-o scriu, aia cu ce-as face daca as putea schimba lumea de Craciun? Probabil ca le-as oferi tuturor copiilor hrana, caldura si multa lumina in sufletelele lor mici...si m-as ruga sa ninga, asa, cu fulgi mari, ca intr-un an cand eram copil. Da, asta as face.

Dupa vreo ora, ni se cere sa ne recunoastem minim 5 defecte de comportament managerial, corijabile, si unul care tine de comportamentul social. Mi se pare elementar, asa ca mazgalesc succinct o lista, si pun pixul jos. Chestia e ca nefiind foarte atenta, n-am auzit partea in care s-a spus ca vom dezbate individual si punctual ceea ce insiram pe foaie.
La un moment dat, tipul de langa mine mai rupe o foaie. Ma uit involuntar spre el, si simt ca-mi creste pulsul. Fratele scria indarjit si caligrafic, cu lux de amanunte. Un Eminescu mai mic – genul scriu si rup si iar m-apuc sa scriu.

Se cere in sfarsit inceperea dezbaterii pe tema celor scrise, insa nimeni nu se inghesuie sa ia cuvantul.
Tocmai cand simt cum ma trozneste inspiratia in moalele capului si ma apuc sa mototolesc foaia ca sa scriu alta lista,  fix in momentul ala aud invitatia de a trece in confesional. 

Care a facut un alt sincron perfect cu momentul in care lista mea disparea in cosul de gunoi.
Ma scuz ca a trebuit sa refac lista si le sugerez sa bage pe altcineva sub patrafir , asta doar pana ma restartez.
Simt cum 8 perechi de ochi se uita cu rautate la mine, dar ignor.
Am patit-o si-n liceu, cand ma duceam cu temele nefacute si, in locul improvizatiilor demne de Oscar ale colegilor, recunosteam din prima ca habar n-am de nimic. Cred ca reuseam sa enervez la maxim cu atitudinea asta, iar pana la pauza dublam numarul de victime colaterale.

Se apropie momentul reportofoanelor.
Sparge gheata micul poet:
- Personal, sunt foarte perfectionist, insa recunosc si ca uneori acest lucru m-a ajutat, insa cu timpul am devenit mult mai intransigent decat mi-as fi dorit . (Foarte perfectionist? Mult mai intransigent? Ha?) Cand apuc sa spun NU, prea greu ma las convins de contrariu. (Adica, mai bine mori decit sa recunosti ca te inseli sau razgandit, este?) Am ochiul foarte penetrant in chestiuni marunte, fara insemnatate si observ toate detaliile. (Si-uite asa iti scapa ansamblul). Cateodata, din dorinta de perfectionism,ii mai stresez pe cei din jur cu sfaturi .(Desigur, daca sunt si necerute, probabil ca-i scoti  din minti 
de-a dreptul). Am o dorinta de liniste putin dusa la extrem; Weekendul ascult muzica clasica. (Clar, esti sanatosul satului).

Referentul ia lista si-i face semn unei Barbie sa continue.
- Un defect pe care mi-l recunosc este ca nu pot sa-mi iau un repaus autoimpus, ceea ce duce la frustrari. (Profund pt una care a scris ieri pe flipchart cu litere mari “ simpti “). Nu risc cu usurinta. (Asta-i calitate sau defect, ca nu ma prind). Uneori mi se reproseaza ca sunt rece si distanta. ( Pai nu mai bine te faceai procuroare?)  Nu tolerez in jurul meu persoane pe care nu le consider demne nu neaparat de mine, ci de un anumit nivel al gindirii si deschiderii mintii (daca pana pleci nu-ti iei un dosar in cap, inseamna ca n-am tinta).  Am obsesii cu hrana naturista si ador inotul , ceea ce ma face sa fiu perceputa ca fiind putin snoaba.
(Pisi, puteai lejer sa bifezi alt sport. Ca pe tine golul dintre parietal si occipital te-ar tine oricum la suprafata, nu-i cazul sa platesti pt lectii de inot).

Sedinta s-a mai animat, asa ca urmeaza sa preia legatura Catalin, cunoscut copil de mingi, care involuntar, reusea sa ne distreze in toate pauzele.
- Obisnuiam sa am un mare ego, azi nu mai am. Eram mereu nervos din nimic, azi nu mai sunt. Vorbeam mereu urat, azi nu mai fac asta, injuram, eram ipocrit si minteam, azi nu mai fac astea. Un om se poate real schimba si asta e un sentiment care merita sa fie cunoscut .

(Si daca toti am face asta nu am avea defecte deloc si am uita de razboaie si foamete si ipocrizie. Si mai da-le dracului de etnobotanice, nu vezi ca-ti fac rau?)

Save the best for last. Cred ca intentionat au facut-o, pentru ca se asteptau sa fie epic. Si-a fost.
Nu doar ca m-am regasit in fiecare categorie, in plus, aveam si eu propria lista. Pe langa restul, am fost sensei.
Expeditiva, deseori lipsita de toleranta , genul care pune intotdeauna raul inainte ( pt ca ma astept intotdeauna la ce e mai rau in jurul meu si de la oamenii din viata mea, si in felul asta tind sa f*t toate lucrurile bune care mi se intimpla, fiindca mereu imi imaginez ca ma asteapta ceva nasol dupa colt), setata sa retin nu ce-a spus cineva, ci ce-a vrut sa spuna (chiar daca de multe ori un sens e doar un sens, si persoana respectiva n-a vrut sa spuna decat exact ce a spus), crizata pentru orice maruntis, dezvoltand fixatii pe niste detalii minore peste care nu mai pot trece niciodata.

(Si mai erau da' iau o pauza ca pe urma zice lumea ca sunt un mic monstru :)) )

Dupa ce mi-am incheiat  pledoaria si i-am intins maestrului  lista, mi s-a parut ca avea ochii in lacrimi. Poate doar mi s-a parut.
Cert e ca in tacerea deplina ce a precedat pauzei de cafea, parea  macinat de multe trairi; probabil incerca sa-si explice cine ne-a scolit in marketing, cine  ne-a dat licentele, cu cine am dat proiectele de diploma sau cine kkt nu ne-a dat cate una-n cap cand ne-am dus sa le ridicam.

Avea dreptate Belzebut: scoala romaneasca chiar produce tampiti!

6 comments:

Sir Thomas Phillips said...

We fucked up bigger and better than any generation that came before us.
We were so beautiful!

LaRoche said...

Sir Thomas,
please be a gentleman to the end and help me: what the hell do you want to say? :P
On the other hand, you are very welcome to be here. Regards.

Cat e halatu? said...

Te plangi de ce? Ca lucrurile din viata ta nus atat de usoare pe cat ti-ar fi placut tie sa fie... Te-ai gandit mult ? Parca tot tu spuneai ca norocul face si parte din viata? Asta e, obisnueste-te! Nu toti isi merita statul, dar se intalnesc deseori cazuri dinastea, chiar mai grave... Asa e viata... Vizionarului de birt pe care-l citasei pe final i-ar trebui hectare de hartie pe care sa-si scrie justificarile pt halul in care ne-a adus pe toti, ca natie. Ne-a facut sa traim intr-un univers nevrotic si nociv, care scoate la suprafata toata superficialitatea de care suntem capabili...Si cred ca posed destui neuroni , ca sa-mi permit sa-ti dau un sfat: fi mai draguta cu cei din jur si cei din jur te vor tolera si ei mai usor.

LaRoche said...

Cat e halatu',

vezi ca prin multitudinea de neuroni de pe scoarta ta s-a ratacit cratima de la "nu-s" si niste i-uri.

Cat e halatu? said...

Fata draga ,te rog nu-mi veni cu reactii de-astea, ca nu tine... De vreme ce mi-am pierdut timpul citind ,trebuie sa suporti si tu reactia mea , ca-s parte a publicului… daca nu-ti place,poti sa stergi mesajul meu… sau poti sa nu-mi raspunzi.

LaRoche said...

Cat e halatu',

abia acum ti-am vazut ultimul comentariu, assa ca sa ma scuzi ca nu ti-am raspuns mai devreme. Totusi, am o nedumerire: nu inteleg ce-s cu atatea puncte de suspensie. Reprezinta momentul cat te gandesti la urmatorul cuvant sau fac parte din avantul tau literar?