Prognoze mici si asteptari mari

Pentru ca am doar doua viteze- ori cad din pat si-ajung prea devreme (vezi ziua de ieri cand, cu masina, am ars in 10 minute, in loc de calorii, doar distanta pana la job), ori prea tarziu (vezi cazul de azi, cand am plecat cu un decalaj de vreo jumatate de ora, si-am ajuns si tarziu, si cu feng-shui-ul  avariat).

Urc  in tramvai, si pentru ca nu gasesc niciun scaun  pe care sa ma asez, ma pozitionez  in dreptul unui individ, lasandu-i totodata suficient spatiu de manevra. Atat  pentru a evita vreo coliziune frontala in eventualitatea in care si-ar fi amintit brusc ca trebuie sa coboare (shit happens),   cat si din reflexul  de a respecta zona de confort a celorlalti (ca nici mie nu-mi  surade  ideea de a mi se invada spatiul personal).

Si cum traversez  cu mai mult curaj orasul  daca am ceva de citit in geanta,  scot cartea si trec la treaba.  
Asta nu se traduce neaparat prin faptul ca as profita de distanta ca sa ma pun la curent cu gandirea vreunui Kant, ci doar ca-mi trece mai usor timpul, cu chestii usoare,  atat ca fond cat si ca forma. 

Din experienta stiu  ca oamenii se crizeaza din chestiuni diferite,  insa cuvantul-cheie al pensionarului zilelor noastre  este agresiunea verbala inutila. Fara a mai mentiona si faptul ca cei mai isterici sunt tot aia de care te tot impiedici, la orele la care populatia activa pleaca spre job,  sau se intoarce acasa sau incearca sa-si faca oarece cumparaturi.  

Asa ca nu ma mir prea tare cand sesizez ca nenea, care bifa cam toate variantele de mai sus, pare a se lupta cu dracii, in incercarea de a-mi comunice ceva. N-apuc  sa-mi scot la timp castile, si-astfel ratez esentialul. Dar  prind concluzia:
- La, la, la..., ca aici nu-i sala de lectura.

-                          Wtf?

Imi infranez ingrijorarea crestineasca de a-l intreba daca explozia de la Cernobal l-a prins pe-aproape, si-l rog sa puna pe repeat discursul, ca sa pricep  cu ce-am contribuit, de i  s-a aprins fitilul.

Nu se lasa rugat, si reia nervos:

-          Pai uite-asa! Tu citesti langa mine si daca domnul din spate te impinge, tu o sa-mi dai cu cartea-n cap. In RATB nu se citeste , ca tramvaiul nu-i sala de lectura.

Ad litteram. 

Primul impuls a  fost sa rad. Apoi sa-i enumar cateva nume de sfintisori, pe care ii citez eu mai des din memorie. Insa am crezut ca totusi n-aud bine, ca la gradul asta de imbecilitate, te  miri cum a ajuns la o asemenea varsta, fara sa-i treaca prin gand sa verifice cu bricheta daca butelia are gaz.

Ma intorc  spre  cel din spatele meu, nu ca sa verific justetea rationamentului, cat sa ma asigur ca ala nu-i la fel de sarit din tren ca si asta.  Omul ii trata profetiile zambind cu indulgenta, 

asa ca ma intorc iar spre omul cu angoasa, sa-l linistesc:

-                    -   Mai nene, sezi bland, ca daca pana la varsta asta nu ti-a cazut nicio carte in basca, inseamna ca esti imun la astfel de pericole!

I         In timp ce omul se pregatea sa trateze si mai acut problema, o tipa trage de siguranta si deschide un geam.  
         Ignorand pericolul iminent ce-l pastea de pe flancul meu, sare la  ea: 

     - Inchide geamul imediat, ca ma trag curentii la lucrare!  

      Nu stiu ce i-a raspuns tipa, ca inainte sa ma capitonez iar in casti, prin geamul deschis a patruns nitel aer rece si sunetul strident al unei ambulante. Care a sunat  ca un soi de confirmare a faptului ca ideea de a abandona interactiunea cu sonatul, a fost una buna.

     Dupa doua statii, nenea s-a ridicat si a eliberat ringul, prin coborare. 
    Totusi, dupa privirea admirativa pe care i-o arunca  tipei, unul cu tatuaj pe jambon, banuiesc  ca dansa  l-a cam facut din vorbe. 

     Da, stiu, o sa credeti ca m-am inmuiat. 
Si poate ca aveti dreptate.
 Dar se mai intampla cand ceea ce citesti, are titlul asta: