Sunday, February 26, 2017

Farmecul discret al concediilor de odihna, vara. Perfuziile. (17 august 2016)

 Ar fi trebuit sa ma obisnuiesc pana acum cu nesimtirea unora cu care ma intersectez aproape zilnic, dar n-am prea reusit sa-mi ies din coordonate.
 Desi am constatat  ca  zilele in care am ghinionul sa am de-a face direct cu astfel de specimene incep  prost, si-i  musai sa se termine si mai prost.

Perioada de concedii ne adauga la responsabilitati si coordonarea altor departamente. Asa se face ca atunci cand imi vine randul sa performez, preiau si  atributiile contabilului sef, care implica si gestionarea unei  parti din administrativ. 

Cel mai nasol e cand  e offline  si No1, pentru ca atunci ciocnirile dintre compartimentele aflate in exercitiul functiunii se desfasoara ca dupa legile nescrise ale unor  local kombat. Cu ea prin preajma, nimeni nu maraie mai mult decat ii permite botnita. In lipsa ei,  orgoliile reprimate dau nastere unor situatii care mai de care mai nastrusnice.

Imi fac debutul  intr-una din -recunosc- putinele zile aglomerate ale acestei perioade, si pe deasupra cand toata lumea pare ca s-a trezit cu maieul pe dos.
Primul puseu de orgoliu mi-l administreaza Oblio, care  trimis la banca sa incaseze un cec, se intoarce fara glorie, dar plin de spume, deoarece nu i s-a scanat un cod de bare de pe un document. Asta in conditiile in care  ii semnasem  doua exemplare, special pentru evitarea unor astfel de situatii,iar  treaba lui se rezuma la a inlocui un document cu altul.
 Plecat bou, intors vaca, ma anunta oficial ca refuza sa-si mai plimbe o data anatomia in vederea  ridicarii banilor, desi scopul scurtei sale rechemari  din concediu era strict legat de acest aspect. Randament zero.

N-am timp sa-i raspund, ca din directie mi se transmite ca s-a aprobat bugetul, si sa  trimit pe cineva sa-l ridice.
 Il sun pe Flo si-l rog sa vina la mine. In timp ce intra in birou,acestuia ii suna telefonul. Vazand cine-l apeleaza, si cunoscandu-i aceasta latura mai bine decat mine, da pe speaker, si-mi ofera ocazia de a asculta discutia in direct.  Oblio, a carui memorie se activeaza  involuntar pentru discutiile care nu-l privesc, in timp ce pentru chestiunile care i-ar justifica utilitatea pe postul ocupat i se reseteaza instantaneu, ii cerea sa rezolve o chestiune minora, astfel incat sa-l puna in situatia in care sa-mi refuze solicitarea.
 Fac eforturi sa nu intervin in discutie, si las la  latitudinea lui sa-si  stabileasca prioritatile.  Flo rade, in timp ce-mi cere delegatia ca sa poata ridica bugetul. 
Ii multumesc,  pleaca, iar eu  bifez, cam tremurat, ce-i drept, prima realizare.

Sun la HR, o rog pe Mo sa vina, in vederea transferarii  banilor  pe cardul persoanei ce ar fi trebuit  sa-i incaseze cash.
 Lucru ce se dovedeste a nu fi foarte facil, deoarece doamna cu pricina da dovada de mari retineri in a-si incasa in acest mod drepturile, fiind victima la cap a unui mini-serial cu spioni. Drept urmare, incepe sa ne povesteasca chestii legate de niste cip-uri, numarul fiarei intercalat in nu stiu ce coduri, plus alte cateva detalii grabnic ajutatoare de chemat Smurdul.
 Pe la sezonul 4, cand incepuse sa ne dezvaluie semnificatia  cuvantului card, citit  invers,  i-am intrerupt vizionarea. Deja  aveam senzatia ca si  tiglele mele incep s-o ia vale, astfel ca i-am reamintit cu  amabilitate ca scopul apelului fusese furnizarea unor informatii de cu totul alta natura.
 Cronometrand tot sf-ul, am constatat ca  ne-au fost  rapite, absolut inutil, 15 minute din viata.
Ca sa refac toate anexele, sa semnez documentatia si s-o retransmit trezoreriei, am mai pierdut  o alta jumatate de ora din viata.

Nimic din acestea nu s-ar fi petrecut  daca Oblio facea la momentul oportun acea  miscare din poignet, si intindea  spre validare si cea de-a doua fila de cec.
Dupa ce-am refacut tot, pana la ultima viza, apare din nou in scena personajul Oblio, revenit subit la sentimente mai bune. L-am  expediat scurt, spunandu-i ca-l voi anunta daca in aceasta viata voi mai avea nevoie de serviciile lui. Desi nu cred. A plecat, usor bulversat de veste. 

Pe mail, cei de la bancile cu care avem conventii imi solicitau in regim de urgenta fisierele de salarii. Pentru ca ma ocupasem cu rezolvarea altor tampenii, nu am avut cand sa le lucrez si le transmit, astfel ca lucrarea asta a fost contra-cronometru.

Doar ce-am  transmis fisierele, ca apare in birou adjunctul, sa-mi spuna ca  juridicul doreste  sa le transmitem un punct de vedere legat de un proces aflat pe rol. Cum ar veni, noi sa le formulam apararea, ca sa aiba cu ce sa-si sustina  recitalul in instanta. Deoarece miza e substantiala, nici nu ma mai obosesc sa-i spun ca asta nu e treaba noastra, asa ca  iau cheile si intru in arhiva cu Ale. 
Gasim dosarele alora , si cu bratele pline de bibliorafturi, ne intoarcem in birou.

Aici  ma astepta  un fost elev, a carui dorinta nemarturisita inca era sa-si achite o taxa de reexaminare. Langa el, laborantul- baiat bun la toate in general, si la nimic in particular, care inainte de a se volatiliza, imi spune ca ‘’pe baiat l-au trimis alea de la secretariat, ca ele nu stiu ce sa faca cu el’’.
 N-apuc sa-mi exprim nedumerirea, ca s-a si facut nevazut.
Ma intorc spre baiat sa ma lamureasca el despre ce e vorba. 
Baiatul e inalt, foarte dragut, dar s-a nascut  turc. Si-a  ramas oarecum asa, ca d-aia vorbeste romana un pic mai bine decat vorbesc eu turca. Care fie vorba-ntre noi, n-o vorbesc  deloc.
Il  invit sa ia un loc in spatiu, ii spun ca lipsesc putin din birou, si intru in secretariat.

Acolo, lume multa, preocupari diverse.
Secreta(u)ra sefa e de departe cel mai dezinhibat personaj pe care am avut ocazia sa-l cunosc in aceasta existenta. Tocmai vorbea  la telefon despre o paranghelie de week-end,  la care urma sa fie miez. Celalalt exemplar superb, manca. 
Desi am ezitari in a le intrerupe activitatile, n-am timp sa astept  si o intreb pe-a doua, ce parea mai disponibila, care-i rationamentul pentru care mi l-au  trimis pe Kaan. Cu capul golit de idei si gura plina de mancare, imi raspunde ca nu ea, ci sefa ei l-a trimis. Ma intorc spre cealalta, care ajunsese in punctul in care stabilea sonorizarea, si cum nu rabdarea e punctul meu forte, n-o las sa treaca in revista toate guitatoarele momentului, si o intrerup brutal, cu aceeasi intrebare. 
In loc de lamuriri, primesc ceva gen ‚’’nu stiu, va descurcati, voi lucrati cu finantarile, mie imi trebuie doar dovada platii ca sa i-o atasez la dosar, ca azi e ultima zi de depunere''.  Si-si reia discutia intrerupta mai devreme.

Raspunsul ei ma nauceste, asa ca ma  intorc in birou , si iau legatura cu Andi. 
Ma gandesc ca poate ma insel, poate ca cei din contabilitatea se ocupa cu rezolvarea acestor lucruri. Evident ca nu e cazul, si imi confirma banuiala ca secretariatul se fofileaza  sa rezolve aceasta situatie, ambele  fiind intr-o totala necunostinta de cauza. Dar pentru ca era deja tarziu, fiind si ultima zi de depunere a  dosarelor de reexaminare, am hotarat sa incercam  sa rezolvam.  Si-asa am   sunat pe la toate centrele de examen unde cunosteam pe cineva, ca sa aflam care-i procedura. Dupa ce reusim sa ne edificm, facem o medie a informatiilor, stabilim un cuantum si ne luam la revedere, urandu-i concediu placut. 
Dau dispozitia de incasare catre casierie, si-aici, alta surpriza!


 Casierul a plecat in concediu, dar n-a facut predarea documentelor, iar registrele, inclusiv chitantierul, sunt securizate in alt birou. In aceste conditii, cu toata bunavointa, nu putem atasa  dovada achitarii taxei. Kaan, sorry, but  nema dosar, nema examen.
Ne gandim  la o solutie de avarie si stabilim sa solicitam un nou chitantier, urmand ca ulterior sa anulam filele ramase neutilizate din cel vechi. 
Il rog pe Ale sa faca toate formalitatile, in final  incaseaza taxa,  ataseaza si chitanta, toata lumea pare fericita, inclusiv turcul care inca nu pricepe daca-i de rau sau de bine ceea ce i se intampla. Bucuria tampa ce ne-a cuprins s-a dovedit a fi  si de scurta durata.


Asa cum aveam sa constatam curand, suma estimata nu coincidea cu cea stabilita deja prin consiliul de administratie, acesta fiind un secret foarte bine pazit de cele doua secretare. Un secret atat  de secret, ca pana si ele au uitat de existenta lui.  Suma, procedura de incasare, cat si modul de compunere al dosarului de reexaminare, le fusesera aduse la  cunostinta de prin februarie, chiar de  No1.
Noroc ca adjunctul  a sesizat inadvertenta, in momentul in care a luat la verificat dosarul.

Cand am primit invitatia de a ma prezenta in biroul directorului, pe tot traseul am avut senzatia ca am consimtit  participarea  la un raport, din care am iesit cu daune totale. Si asa, si cu banii luati.


(Va urma)

No comments: